Locatia:Constanta,cimitir al echipelor mari,templul nationalei noastre.Rol principal:Franta.Rol secundar:Romania.Romania venea dupa doua meciuri rusinoase in fata unor adversari modesti.Franta aproape la fel.Asemanare mergea mai departe:ambii antrenor erau in pericol de a fi demisi.De aicia inceput povestea unui meci cu trairi intense:de la "calculele hartiei".

Dar romanii nu vor sa accepte sintagma de echipe smerita chiar daca adversarul de numeste Franta.Si in virtutea acestui principiu Mutu&co. pornesc bine.Primele 5 minute apartin franceziilor dar fara rezultat pe tabela,"cocosii" atacand haotic si lasand intre ei spatii mari.Asa vine golul lui Petre,batranul Petre.Evra se crede mai rapid si ii lasa piticului nostru timp sa ajunga la o minge de 1-0.Francezii isi amintesc ca au un nume de aparat,ca sunt o echipa mare,ca au jucat,nu demult finala C.M.Isi amintesc si parca vor sa se conformeze cu numele mare pe care il au.Vor dar degeaba vrei daca nu poti...Ataca la fel de haotic dar se organizeaza in aparare ceva mai bine.Romanii reclama un penalty la un hent a lui Evra dar arbitrul nu vede.Atacam des si hartuim apararea mult prea visatoare a franceziilor.

Si titanii au puncte slabe.Si "cocosii" in acest meci au avut destule.Unul din ele a fost fructificat de "Goe" la un corner,in minutul 17.Nu stiu altora cum li s-a parut dar pe mine nu m-a surprins faptul ca conduceam la doua goluri.Din acel moment am avut senzatia ca Domenech incepe sa invete niste genii in ale fotbalului,sa il joace.De la minut la minut parca adversarii jucau tot mai bine.Romania din acel moment s-a asezat din nou cuminte in pozitita de Aparatori ai portii lui Lobont.Ne aparam saracia,golurile si templul de navalitorii galici.Din pacate nu am rezistat prea mult deoarece francezii au genii in echipa.Si asta s-a vazut la golul lui Ribery din minutul 37.Rezistam pana la pauza.Dupa odihna acelasi joc.Francezii cresc in continuare si pun tot mai multe probleme.Lobont scoate fenomenal intr-o singura faza doua suturi si simtim ca e seara noastra.Dar cum fotbalul ii rasplateste pe cei care insista,francezii ne egaleaza dupa un sut pozitionat de Toulalan sub bara lui "Lobi".

Meciul se termina cu un gust parca mai amar cand sti ca ai condus si ai fost egalat.Dar sunt in stare ca,inainte de meci daca ne-ar fi spus cineva daca vrem 2-2 am fi spus DAAAA fara sa clipim.Ramane o enigma de unde si-au gasit fotbalistii nostrii energia si moralul pentru a juca in acest fel cand de la ultimul meci si pana acum au fost criticati pana la ultimul din echipa.Sa ne multumim cu acest rezultat deoarece "cocosii"ne-au dominat trei sferturi din meci,noi reusind sa dam golurile destul de norocos.

Aceasta a fost povestea unui meci in care cum spunea Emil Gradinescu in comentariul sau,ne-am bucurat si ne-am intristat.

Am plecat de acasa dar inima tot aici este.Am plecat dar nu a fost in care sa nu ma gandesc la minunata perioada petrecuta alaturi de voi,COLEGII mei.Viata monotona de internat imi trezise ganduri pe care le vroiam inchise, sechestrate intr-un ungher din mintea si sufletul meu.Ma duceam la ore si asteptam inca sa vina cineva cunoscut dar toti erau cunoscuti de mintea mea dar straini de sufletul meu.Asteptam sa vina cineva pe care sa-l stie si sufletul.Ma uitam in jur si vedeam doar chipuri de copii pe care nu-i cunosteam.Si acolo asteptam altceva...Asteptam sa vad chipuri cunoscute...un Hori,un Suciu',pe Alina.Dar nu vedeam pe nimeni dintre acestea si nici pe ceilalti.Si atunci te simti putin ciudat.Eu personal ma simteam ca intr-o tabara cu mai multi copii din care abia asteptam sa plec.Intrasem intr-un plictisitor program.Rugaciune-Ore-Meditatii-Rugaciune.Simteam nevoia de a iesi din acest cotidian infiorator.Gandurile indreptate spre voi au fost iesirea si scaparea din inchisoarea simpla dar bine pazita a mintii mele.

Cand am plecat,grabit fiind nu am apucat sa gandesc acel text de ramas bun(Stiu o sa va intrebati:Da' ce ai murit?Nu,nu am murit dar nu stim cand ne vom mai intalnii toti.).Si din aceasta cauza l-am sters.

Am plecat lasand in urma toti acesti ani minunati in care am ras,am plans,am copiat,ne-am certat.Toate impreuna.Simt si acum cand scriu aceste renduri caldura clasei,a grupului.Am plecat gandindu-ma ca poate peste ani ne vom revedea.Am plecat cu toate gandurile,faptele,obiceiurile si pasiunile mele pentru a le pastra si dezvolta.

A trecut o vara peste noi dar amintirea orelor de Romana de Engleza imi este inca vie in sufletul meu.Simpla pronuntare a numelor celor doi profesori imi creaza emulatie si entuziasm.Imi este dor sa mai particip la acele ore impreuna cu colegii mei.

Cel putin pentruo vreme,dorul de voi nu ma ma lasa.Un dor iubit si urat deopotriva de sufletul meu.

Cu respect, al vostru coleg,Serafim